PNL a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne. Originile mișcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada pașoptistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea și coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică. După 1866 liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României. Primul președinte al Partidului Național Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat Independența. PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea și reformarea societății românești, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. În toată această perioadă, liberallismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acționat sub principiul „Prin noi înșine!" care este și astăzi deviza Partidului Național Liberal.
Anton Bacalbaşa-"ar fi nedrept sa afirmam ca Mos Teaca este numai militar.Largindu-i Cercul de activitate, studiindu-l de aproape, el poate fi cu aceiasi usurinta prefect, profesor universitar, medic, comisar comunal, arhimandrit, gardist, avocat , senator, orice-Pentru ca toate aceste insusiri le intalnim la breslele de mai sus "
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
DE-AR FI SĂ-I LUĂM PE TOŢI LA RÂND, ŞI ACTUALII DAR ŞI FOŞTII, CEI MAI DEŞTEPTI DE PE PĂMÂNT AU FOST ÎNTOTDEAUNA.. .....