SCRISOAREA LUI GIGEL

                                                   Dragă Guvernule!

Află de la mine că sunt bine sănătos şi că sper că te gândeşti la mine aşa cum mă gândesc şi eu la tine, că nu am sărit nicio masă, nu am sărit niciun gard, nu am deranjat-o cu absolut nimic pe tovarăşa, pardon doamna învăţătoare, că m-am purtat cuviincios cu toţi colegii mei, mai puţin cu um­flatul dintr-a Xlll-a C care ne aduce et­no­botanice şi care, deşi toate promp­­teristele de la televizor spun că s-au ieftinit acum, când sunt pe cale să de­vină ilegale, el a urcat preţul, de ne ies ochii din orbite fără să mai apelăm la salvie sau sare de baie.
În rest, părinţilor le-am trimis de ase­menea o ilustrată, nu le-am spus prea multe cuvinte pentru că îi ştiu cam prinşi cu forţele de muncă. Mama lu­cra la privat şi a dat-o afară patronul, până se pune din nou pe picioare, cică atunci când îşi revine retailul în România. Nu prea am înţeles eu cum vine cu retailul, dar tare bine seamănă cu retardat şi uneori mă gândesc că biata mama trage ponoasele de pe urma mea, că şefu-său mă consideră vreun întârziat mintal. Iar pe tata, poli­ţist, nici atât nu am vrut să-l deranjez. E una-două în libere de la serviciu, concediu forţat, cică a crescut numă­rul de infracţiuni şi se încearcă o nouă metodă de prindere a delicvenţilor, tâlharilor, criminalilor etc.: prin satelit. Lui taică-miu şi colegilor săi nemai­ră­mânându-le, după cum pe Internet am citit, decât să devină eroi de reality-show-uri, pălmuindu-se cu talent ba cu câte o profesoară gureşă, ba în săbii ninja să se întreacă cu câte un pompier căruia iubita şi Dumnezeu - nu ştiu exact în ce ordine - i-au luat minţile de gelozie.
Nu m-aş fi gândit să te deranjez cu rân­­durile mele, dragul meu Guvern, dacă nu mi-ai fi trimis şi tu mie prin poştă, în campanie electorală, aşa cum au făcut-o şi mulţi primari, câte o scrisorică. Aşa, ca să mai ţinem le­gătura, să ne mai auzim păsurile, să mai vorbim despre un parc reamenajat, de un loc de joacă ridicat între blo­curi, de nişte străzi asfaltate, nişte a­corduri, parcă le ziceai, cu nişte stră­ini, care ne-ar fi trimis bani în ţară pentru că nu mai puteai plăti pensia bunicii şi salariul tatălui. Despre alţi patroni, cum e cel al mamei mele, nici nu se mai punea problema să apară la noi în ţară, ca să mai facă nişte locuri de muncă. Nu de alta, dar şi mama lui Ionel, şi tatăl Măriucăi, şi verişoara lui Marcel plus o grămadă de lume din cartier s-au întors de la muncă din Spania şi Italia şi e cam jale la între­ţi­nere. Bietul administrator nu mai face faţă. Întâi s-a oprit lumina pe casa scării, apoi liftul, peste două zile apa caldă şi căldura, nu prea mai sunt de niciunele, dragă Guvernule, şi iarna asta pare mai lungă decât toate ultimele trei la un loc.
În sfârşit, dar nu vreau să-ţi mai iro­sesc timpul cu de-ale mele. Oricum, ce mai voiam să-ţi zic, şi anume că bunicul, fost magistrat, va primi o pensie de cinci ori mai mică ai aflat, sper, că s-a scris pe toate blogurile. Şi că directoarea şcolii noastre are acum un salariu cât femeia de serviciu, pentru că i-au picat toate sporurile, la numă­rătoarea din legea aia, parcă a sala­rizării unice îi zicea. Şi noua mea iubi­tă e cam supărată, că maică-sa se mai descurca, era tot bugetară, dar în administraţie. Adio şpăgi, că a sărăcit lumea, adio salariu decent, că s-a tăiat precum doctorul Ciomu’ organul omului nevinovat.
În final, voiam doar să te mai întreb dacă mai e cazul să aştept pensia alimentară, despre care diriga ne spu­sese că este constituţională. Eu i-am zis că foloseşte cuvinte lungi şi goale de conţinut. Pe asta o ştiam de la pro­fa de română, fostă privatizată în de­functele imobiliare, întoarsă la catedră pe banii pe care acum doi ani îi dă­dea o tură la coafor. Pentru că am înţeles că nu se mai acordă pensii copiilor care au părinţi cu bani. Şi eu nu ştiu în ce categorie mă încadrez. Teo­retic, am bani. Mai bine zis, aveam. Practic, toţi cei din jurul meu fluieră a pagubă. Dau din umeri şi se încruntă când le cer bani de-un hamburger. Şi ăsta cu taxă de fast-food, deci mai scump. Nu că ar fi fost de mare ajutor pensioara de la tine, dar mă mai scutea de-o milogeală la ai mei, măcar vreo două zile pe lună.
Deci, dragă Guvernule, înainte de a încheia şi de a-ţi dori şi ţie toate cele bune şi realizări, poate mă ajuţi să aflu în ce categorie mă aflu. Cică doi din trei români se chinuiesc să su­pra­vieţuiască. Eu care dintre ei sunt? Şi, dacă nu mă lungesc prea mult, am vreo şansă să intru într-a patra, adică să mă fac politician şi să scap de toa­tă corvoada asta cu strânsul curelei şi cu strânsul din dinţi? Că au înnebunit cu toţii, frate! Ăsta-i hitul şi aici, la ta­băra de cercetaşi din Congo, unde m-a exilat taică-miu, până termină mas­teratul şi îl avansează şef de post la Cio­rogârla. Acolo de unde s-au furat, sanchi, pe neve, armele alea.
Te îmbrăţişez cu drag, dar nu te pup, să nu-mi dai niscaiva gripă porcină şi eu vouă, de aici, una cretină! E tot un virus. Sau l-aţi contactat deja şi voi? Ei, atunci să ne pupăm cu foc! Şi la bună vedere şi auzire!
       Gigel,
Clasa a III-a A,

Scoala... din orasul cu foarte multe gropi (greu,foarte greu de identificat ) !